Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Featured Posts

PAUL VALÉRY - INSINUANTUL


Curbe, o, meandru
Al seducţiei, – oare
E vreun gest mai tandru
Decât o lentoare ?
Drumu-mi ce-l ştiu bine
Eu îl vreau şi-al tău;
Gându-ascuns în mine
Nu e să-ţi fac rău.
Surâzândă,-n fasta
Seară, – te răneşte
Libertatea asta
Ce descumpăneşte ?
Curbe, o, meandru,
Taina mea adâncă,
Verbul cel mai tandru
Amâna-l-aş încă.

În traducerea lui Şerban Foarţă

Guillaume Apollinaire - Loreley


La Bacharach de-o vrăjitoare blondă se zvonea
Mureau pe rând bărbaţii îndrăgostiţi de ea

Episcopul chemând-o-într-o zi la judecată
Orbit de frumuseţea-i o şi iertă îndată

O Loreley frumoaso cu ochi de nestemate
Ce mag a pus în tine puterea-i fără moarte

Sătulă sunt de viaţă mi-s ochii blestemaţi
Căci au murit părinte privindu-mă bărbaţi

Mi-s ochii două flăcări nu nestemate rare
Zvârliţi-i dar în flăcări să-şi afle-a lor pierzare

În flăcările tale eu ard copila mea
Să te condamne altul tu m-ai vrăjit deja

Nu râdeţi preasfinţite rugaţi-vă deci iute
Daţi semn să mă omoare şi Domnul să vă-ajute

Iubitul meu plecat e pe-ndepărtat meleag
Daţi semn să mă omoare căci n-am nimica drag

Mi-e inima bolnavă eu trebuie să mor
De m-aş privi-n oglindă ar trebui să mor

Mi-e inima bolnavă căci n-am pe-al meu iubit
Mi-e inima bolnavă de când m-a părăsit

Episcopul la sine trei cavaleri chemat-a
Duceţi-o-n mânăstire e rătăcită fata

Te du nebună Lore cu ochi tremurători
Vei fi în alb şi negru măicuţă mâine-n zori

Porniră-apoi toţi patru la drum peste muscele
Îi implora frumoasa cu ochii plini de stele

Lăsa-ţi-mă o clipă pe acel mal frumos
Ca să mai văd o dată castelul meu frumos

Şi să-mi mai văd în fluviu ochi limpezi blonde plete
Voi merge-apoi în schitul de văduve şi fete

Zburda pe stâncă vântul prin părul ei bălai
Strigară cavalerii o Lore Loreley

Pe Rin soseşte-o luntre e el de bună seamă
Iubitul meu e-ntr-însa el m-a văzut mă cheamă

O inima-mi se-nmoaie iubitul meu soseşte
Atunci ea se apleacă şi-n Rin se prăbuşeşte

Căci s-a văzut în unde frumoasa vrăjitoare
Cu ochii săi ca Rinul cu părul ei de soare


Versiune românească de
Petru Dincă

Sappho - Invocaţie către zeiţa Afrodita



Afrodita, fiica lui Zeus, vicleană
Tu din tronul tău scăpărând lumină,
Nu mă frânge în chinuri, te rog, stăpână
Nici în aleanuri.

Zeiţa: "Cine te supără?
Persuasiunea pe cine vrei să convingă?
În curând cea care fuge acum de tine te va urmări,
şi, dacă nu te iubeşte, te va iubi."

Sappho - Unei femei needucate



Când vei fi murit, vei zace pe veci,
fără ca cineva să-şi aducă aminte de tine;
tu n-ai avut niciodată parte de trandafirii Pieirii;
fără renume aici, tot aşa vei rămâne şi în Hades,
rătăcind încolo şi încoace printre morţii necunoscuţi.

Sappho - Afrodita



Fericit mire, căsătoria s-a împlinit aşa cum ţi-a fost pe plac,
ai fecioara pe care ţi-ai dorit-o;
înfăţişarea ta, mireasă, este numai graţie,
privirea ţi-e nespus de dulce,
iubirea e răspândită pe faţa ta frumoasă.
Afrodita te-a cinstit în mod deosebit...

Wislawa Szymborska - Bunătatea orbilor



Poetul îşi citeşte versurile în faţa orbilor.
N-ar fi crezut că o să-i fie atît de greu.
Vocea îi tremură.
Mîinile la fel.

Îşi simte fiecare propoziţie
supusă unui test al întunericului.
Trebuie să se descurce singur,
fără ajutorul culorilor sau al luminii.

Un efort mult prea mare
pentru stelele din poemele sale,
pentru zorii de zi, curcubeiele, norii, luminiţele, luna,
pentru peştii de culoarea argintului de sub apă,
ori pentru vulturul atît de tăcut din înaltul cerului.

Citeşte – de vreme ce e prea tîrziu să se oprească –
despre băiatul în jachetă galbenă de pe pajiştea-nverzită,
despre acoperişurile roşiatice gata de numărat în vale,
despre numerele nărăvaşe de pe tricourile unor jucători
sau necunoscutul despuiat ce stă în uşa-ntredeschisă.

Şi-ar dori să nu mai menţioneze – deşi nu are de ales –
toţi sfinţii de pe cupola catedralei,
fluturatul unei mîini de la fereastra unui tren,
lentilele microscopului, inelul ce aruncă o sclipire,
pînzele albe din cinematograf, oglinzile, albumul plin de chipuri.

Dar nemăsurată e bunătatea orbilor,
nelimitată le e îngăduinţa, mărinimia.
Ei ascultă, zîmbesc şi aplaudă.

Cîte unul chiar se apropie
cu o carte ţinută pe dos
cerînd un autograf de nevăzut.

Traducere de Doru Cosmin Radu

Wislawa Szymborska - Teroristul... pândeşte



Bomba va exploda în bar la unu şi douăzeci.
Acum e doar unu şi şaisprezece minute.
Unii încă mai au timp să intre.
Alţii să iasă.

Teroristul e de cealaltă parte a străzii.
Distanţa îl protejează
şi priveşte ca la cinema:

O femeie într-o jachetă galbenă... intră.
Un bărbat cu ochelari fumurii... iese.
Un grup de băieţi în blugi... discută.
Şaisprezece minute şi patru secunde.
Un puştan norocos călare pe scuter... trece.
Un pălugan... intră.

Şaptesprezece minute şi patruzeci de secunde.
O fată... se plimbă; o fundă verde-i flutură-n păr.
Autobuzul o acoperă.
Unu şi optsprezece minute.
Fata a dispărut.
O fi intrat? N-o fi intrat?
O să vedem cînd or să scoată cadavrele.

Unu şi nouăsprezece minute.
Se pare că nimeni nu mai intră.
Un grăsan chelbos părăseşte localul.
Se scotoceşte prin buzunare.
Mai sînt zece secunde pînă la şi douăzeci.
Grăsanul se întoarce să-şi recupereze mănuşile.

E unu şi douăzeci.
Cum se tîrăşte timpul.
Acum e momentul.
Nu, nu chiar acum.
Ba da, acum.
Bomba... explodează.

Traducere de Doru Cosmin Radu

Wislawa Szymborska - Unora le place poezia



Unora –
asta înseamnă că nu tuturor.
Nici măcar celor mai mulţi, doar cîtorva.
Nu punem la socoteală şcolile, unde-i impusă,
nu-i socotim nici pe poeţi,
ne dă cam două fiinţe dintr-o mie.

Le place –
dar le place şi supa cu găluşte,
şi complimentele, chiar şi culoarea albastră,
haina cu care s-au obişnuit,
nu mai vorbesc de propria lor părere
sau mîngîiatul unui cîine.

Poezia –
dar ce e poezia?
S-au dat atîtea răspunsuri evazive
la această întrebare.
Nici eu nu ştiu ce-i poezia,
şi mă agăţ de-acest nu ştiu ca de-un colac de salvare.

Traducere de Doru Cosmin Radu

Wislawa Szymborska - Nevasta lui Lot



Probabil am privit în urmă din curiozitate.
Dar e posibil să fi avut şi alte motive.
Am privit în urmă jelindu-mi vasul de argint.
Din neatenţie, în timp ce-mi încheiam sandala.
Să nu mai văd ceafa plină de virtuţi
a soţului meu, Lot.
Ştiam că nici de-aş cădea moartă
nu s-ar opri din drum.
Din nesupunerea unui om înjosit.
Cercetînd dacă pe urme îmi călca cineva.
Lovită de tăcere, sperînd că Dumnezeu se răzgîndise.
Cele două fiice ale noastre dispăruseră peste vîrf de deal.
Simţeam cum îmbătrînesc. Distanţă.
Rătăceam fără sens. Toropeală.
Am privit în urmă aşezîndu-mi desaga pe pămînt.
Am privit în urmă cu teamă, neştiind încotro să păşesc.
În cale mi-au apărut şerpi,
păianjeni, şoareci de cîmp, şi pui de vulturi.
Nici buni, nici răi. Pur şi simplu orice vietate
se chinuia să răzbată prin panica iscată.
Am privit în urmă devastată.
Ruşinată pentru că mă furişam.
Pentru că-mi venea să urlu, să mă-ntorc.
Sau doar pentru rafala de vînt ce mi-a despletit părul
şi mi-a-ndepărtat pentru o clipă veşmîntul ce m-acoperea.
I-am simţit privindu-mă de pe zidurile Sodomei,
i-am simţit izbucnind în rîs, o dată şi încă o dată.
Am privit în urmă cu mînie.
Savurîndu-le soarta cumplită.
Am privit în urmă pentru toate cele menţionate mai sus.
Am privit în urmă fără vreo intenţie.
O piatră mi s-a rotit sub talpă, mîrîind la mine.
Brusc, pămîntul s-a despicat şi mi-a tăiat drumul.
Pe-o margine de crăpătură un hîrciog păşea mărunt,
şi-n acel moment amîndoi am privit în urmă.
Nu, nu. Am continuat să alerg,
m-am tîrît, am încercat să zbor
pînă cînd întunericul s-a prăvălit din ceruri
şi odată cu el ţărînă şi păsări moarte.
N-am putut să respir şi m-am rotit fără sens.
De cineva m-ar fi văzut şi-ar fi închipuit că dansam.
Probabil am avut ochii deschişi.
Probabil am căzut cu faţa spre oraş.

Traducere de Doru Cosmin Radu

Jack Kerouac – haiku-uri


în dulapul meu de medicamente
musca iernii
a murit de bătrânețe
jaluzelele mele japoneze
sunt trase
citesc despre Etiopia
jaluzelele mele cristice
sunt trase
citesc despre Virgina
ascultând păsările cum cântă
pe voci diferite îmi pierd
perspectiva despre istorie
am mers în pădure
să meditez
a fost prea frig
sunt așa de furios
c-aș mușca
din vârful munților
urăsc extazul
acelui trandafir
acelui păros trandafir
păpușile galbene se înclină –
săraca femeie
e moartă
lună plină –
pin –
casă veche
lună plină în copaci
– peste drum
închisoarea
pentru un moment
luna
a purtat ochelari de scafandru
bând vin
– regina greciei
pe un timbru poștal
știi de ce mă cheamă Jack?
de ce?
uite de ce
biroul plin
de scrisori –
mintea mea e liniștită
viscol în suburbii
– poștașul
și poetul plimbându-se
după cutremur,
un copil plângând
în acea tăcere
o mașină vine dar
pisica știe
că nu e un șarpe
o pasăre ciugulind coceni
pe o coastă ierboasă de deal
proaspăt cosită
un mare gras fulg
de zăpadă
căzând singur singurel
un taur negru
și o pasăre albă
stând împreună pe țărm
un balon prins
în copac – apus
în grădina zoo din Parcul Central
ah păsările
la apus,
mama și tatăl meu
vocea criticilor
în holul teatrului –
o molie pe covor
„vântul e de-acord cu mine
nu soarele” –
sfoara de haine
luna
e o
lămâie oarbă
acele păsări stând
afară pe gard –
toate vor muri
cai de catifea
la licitația din vale –
femeie cântă
ei iată-mă
e 2 p.m. –
ce zi e?
copacul arată
ca un câine
lătrând la Paradis
rozalii
pe cartea sfântă
– genunchii îmi sunt reci
în gheața dimineții
pisicile
pășesc cu grijă
nicio telegramă azi
– doar mai multe frunze
căzute
castelul gandharvelor*
e plin de cupluri tinere
îmbătrânind
flori galbene de dimineță
– gândindu-se la
bețivii mexicului
scena națională
– soarele amiezii târzii
în acei copaci
amurg – băiat
lovind păpădiile
cu un băț
ț-ai adus omagiul
lunii,
iar ea s-a scufundat
apă într-o gaură
– iată
cerurile ude
aș vrea să fiu un cocoș
să-mi las sperma
pe trotuar strălucind!
lună de august – oh
am un buboi
pe o coapsă
beat ca un huhurez
trimit scrisori
prin furtună
toată ziulica purtând
o pălărie care nu era
pe capul meu
fete frumoase și tinere alergând
sus pe treptele bibliotecii
în fustele lor scurte
traversând stadionul de fotbal,
venind de la muncă,
singuraticul om de afaceri
inutil! inutil!
– ploaia grea
ajunge în mare
după duș,
printre trandafirii umeziți
pasărea aruncându-se în apă
micul vierme
se coboară de pe acoperiș
pe un fir confecționat de el
pocnește din deget
oprește lumea!
– plouă și mai tare
căderea nopții – prea întuneric
să citesc pagina,
prea frig
urmărindu-se,
pisicile mele se opresc
când tună
seară de primăvară –
cele două
surori de optsprezece ani
poștașul a întârziat
– geamul closetului
sclipește
stadion de baseball gol
– un prihor
țopăie de-a lungul băncii
noapte de primăvară –
o frunză căzând
de pe hornul meu
o mierlă – nu!
o mierlă albastră –creanga părului
încă se clatină
canapeaua mea deranjată
– vocea femeii
din camera de alături
tălpile pantofilor mei
sunt curate
de la colindatul prin ploaie
albină, de ce te
holbezi la mine?
nu sunt o floare!
hambarul, înnotând
în o mare
de frunze suflate de vânt
licurici dormind
pe această floare,
lumina ta-i aprinsă!
gadharva e numele unor ființe distincte din hinduism și budism; de asemenea, este și termenul folosit pentru muzicienii pricepuți din muzica indiană clasică
Traducător Iulian Leonard