Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Joan Maragall - Vaca oarbă (La vaca cega)


Tot dând cu capul într-un trunchi şi altul,
se-ndreaptă instinctiv spre-adăpătoare,
ea, vaca singură. E oarbă.
C-o piatră azvârlită veninos
rândaşul i-a golit un ochi. Pe celălalt
o pânză i s-a pus. E oarbă vaca.
La adăpat se duce ca odinioară,
dar nu cu mersul ferm din alte dăţi
nici cu suratele ei, nu: singură se duce.
Pe coaste, şi în râpe, şi pe creste,
prin pacea de pe câmpuri şi pe maluri,
păscând la întâmplare celelalte vaci
nepăsătoare tot tălăngănesc... Ea ar cădea.
Izbindu-şi botul de-ascuţita muche
se-opreşte si tresare-ndurerată...
Dar se apleacă iar şi bea incet.
Puţin bea, fără sete... Apoi înalţă
spre nesfârşita boltă ţeasta ei umflată
c-un tragic gest, din cale se întoarnă,
pe moartele pupile pâlpâind din pleoape,
orfană de lumină, sub aprinsul soare,
şi legănîndu-se pe neuitate drumuri,
se duce unduindu-şi lunga coadă.

(15 august 1893),

traducere de Paul Abucean

Alexandr Sergheevici Puşkin - Eu te-am iubit


Eu te-am iubit şi poate că iubirea
În suflet încă nu s-a stins de tot;
Dar nici nelinişte şi nici tristeţe
Ea nu îţi va mai da, aşa socot.
Fără cuvinte te-am iubit, fără nădejde,
De gelozie, de sfială chinuit.
Dea Domnul să mai fii cândva iubită
Aşa adânc, aşa gingaş cum te-am iubit.

(Traducere de Maria Banuş)  

Alexandr Sergheevici Puşkin - Presimţire


În tăcere se-adunară
Norii deşi pe chipul meu;
Soarta înciudată,iară
Mă ameninţă din greu…
Am s-o-ntîmpin cu răbdare?
Îi voi mai păstra dispreţ?
Voi avea ne-nduplecarea
Mîndrei mele tinereţi?


După-o viaţă zbuciumată,
La furtuni nepăsător,
Poate şi de astă dată
Aflu ţărmul salvator…
Dar presimt de azi, şi sînger,
Ceasul neînduplecat,
Şi-ţi strîng mîna ta de înger,
Cît e vreme, înc-o dat’.


Blînd, cu-a vocii tale vrajă
Bun rămas, şopteşte-mi dar,
Şi privirea ta gingaşă
Pleac-o trist, ridic-o iar;
Amintirea veşnic vie
Inimii ce-i ţine loc
De speranţă, de mîndrie
Şi de-al tinereţii foc.


1828



(Traducere de Veronica Porumbacu)

Cecilia Meireles - Cântecul IV (Cantico IV)


O teamă ai: că te vei sfârşi.
Nu vezi că zilnic te sfârşeşti.
Că mori în amor.
În tristeţe.
În dubii.
În dorinţe.
Că te înnoieşti zilnic.
În amor.
În tristeţe.
În dubii.
În dorinţe.
Că eşti mereu altul.
Mereu acelaşi.
Că vei muri la etăţi incredibile.
Până ţi s-o pierde teama de a muri.

Şi atunci vei fi etern.

(1939),

traducere de Paul Abucean

Cecilia Meireles - Cântec postum (Cançăo Póstuma)


Un cântec făcui pentru tine,
dar vai! tu grăbeai spre mormânt.
Ca Moartea nu poate vreun vânt
s-aducă în Artă suspine.

Căci Arta-i suspin de o clipă,
sau scâncet de slab porumbel,
iar Moartea cu gheare de-oţel
i-un vultur ce nu ştim cum ţipă.

Pe cea mai armonică undă
un cântec de-al meu ţi-am cântat.
Dar tu nu-l auzi, cufundat
cum eşti în cântarea profundă.

Mă simt ca acel ce învaţă
în mijlocul mării ajuns
să vadă noianul de plâns
prin lacrima sa de pe faţă.

Închid deci o poartă înaltă
în pragul grăbitei uitări.
Păcat că nu ştiu ce cântări
se cântă în lumea cealaltă.

Eternă stăpână e frica
pe-al lumii infim cântecel.
Probabil durează şi el.
Dar Morţii nu-i zice nimica.

(1949),


traducere de Paul Abucean

Cecilia Meireles - Sugestie (Sugestăo)


De-ar fi toate aşa:
senine, placide, fidele.

Ca floarea, ce se împlineşte
şi nu-ntreabă.

Ca unda, ce se-avântă
fără vreun interes.

Ca luna, ce-i cuprinde egal
pe vivacii înamoraţi
şi pe soldaţii dezvieţuiţi.

Ca aerul acestei nopţi,
susurând mut,
plin de renaşteri şi petale.

Ca piatra inertă, ce-şi poartă
întârziatul destin.

Şi nu diferit de norul de pe cer,
vaporos şi fermecător,
ce din nefacere-i făcut.

Tot aşa cicada mistuindu-se-n cântări,
tot aşa cămila rumegându-şi solitudinea,
tot aşa pasărea-n zbor spre capătul lumii,
şi boul ce cu inocenţă purcede spre moarte.

De-ar fi toate aşa:
senine, placide, fidele.

Nu ca noi.

(1945),

traducere de Paul Abucean

Cecilia Meireles - Plaja din capătul lumii (Praia do fim do mundo)


În locul acesta de-arină,
ce nu e nici mare nici tină,
veniţi să cântăm.

Oh noapte, oh singurătate,
sub stelele tainelor toate,
dar ce să cântăm?

Când umbrele noastre pe plajă
în apă şi-n cer se degajă
sunt noapte? sunt val?

Iar cântul şi visul aceste
zadarnic şi van ce nu este
vor şti în final?

Şi totuşi, cântând coborâm
acest imposibil tărâm
la limita mării şi-a humii...

E plaja din capătul lumii
pe care ne va fi rămas
nici umbră, nici glas.

(1961),

traducere de Paul Abucean

Cecilia Meireles - Hartă inutilă (Mapa falso)


Câte lucruri mi-au părut sublime,
demne de lacrimi abundente!
Care erau?
Îmi amintesc lacrimile
şi introspectele podişuri
prin care-şi săpau albia.
Dar fără nume rămân aceste râuri.
Înăbuşite şi surpate, pierdute rămân.
Mai mari decât cele plânse
erau lacrimile ce le plângeau.
Iar imaginea lor, privind îndărăt,
e solitudinea curgând fără sens:
hartă inutilă ce lepădăm
în marginea drumului,
în lungul periplu
spre nicăieri.

(1957),

traducere de Paul Abucean

Cecilia Meireles - Uşurime (Leveza)


Uşoară e pasărea,
dar umbra sa zburătoare
mai uşoară-i.

Iar cascada de aer
a grumazului său
mai uşoară.

Şi amintirea
ce-i dictează trilul,
mai uşoară.

Şi dorinţa subită
a clipei străvechi,
mai uşoară.

Şi fuga invizibilă
din fugarul amar,
mai uşoară.

(1939),

traducere de Paul Abucean

Cecilia Meireles - Nu zice (Năo digas)


Nu zice unde se-ncheie ziua.
Unde se porneşte noaptea.
Nu vorbi vorbe vane.
Vorbele lumii.
Nu zice unde începe pământul.
Unde termină cerul.
Nu zice cât eşti de mare.
Nu spune pe unde se arată Dumnezeu.
Nu vorbi vorbe vane.
Desfă-te de trista deşertăciune de a vorbi.
Gândeşte, în deplină muţenie,
până la gloria de a rămâne mut
şi negânditor.

(1939),

traducere de Paul Abucean

Cecilia Meireles - Nu trebuie să uităm nimic


Nu trebuie să uităm nimic:
nici robinetul deschis, nici focul aprins,
nici surâsul pentru sărmani,
nici ruga neîncetată.

Nu trebuie să uităm a privi fluturii nou apăruţi,
nici cerul dintotdeauna.

Ce trebuie să uităm e chipul nostru,
numele nostru, vocea noastră, pulsul nostru.

Trebuie uitată ziua cu actele cotidiene,
uitată ideea de recompensă şi glorie.

Ce trebuie cu necesitate e să fim ca şi când nu am mai fi,
vegheaţi de ochi proprii,
autoseveri.

Restul nu ne aparţine.

(1939),

traducere de Paul Abucean

Cecilia Meireles - Tema rozei (numărul patru) (4o Motivo da rosa)


Nu te mâhni când vezi căzând petala:
A nu mai fi, e tot un mod de-a fi.
Şi roze de cenuşă spulberată
O să descoperi, lângă cele vii.
Parfumul meu chiar şi din spini se lasă:
În cele patru vânturi va pluti.
Mi-or răsfoi eterna desfoire,
Şi-n veci pierdută, vecinic m-or găsi.

(1945),

traducere de Paul Abucean

Cecilia Meireles - Motiv (Motivo)


Eu cânt că momentul există,
şi cânt că mi-e viaţa completă.
Nu plâng, nici nu râd. Sunt artistă.
Poetă.

Ca soră a celor fragile,
străin mi-e de patimă gândul.
Mă duce prin nopţi şi prin zile
doar vântul.

Nu ştiu de mă-nalţ ori mă nărui,
nu ştiu de clădesc ori de stric,
rămân ori dispar. Adevăru-i
că nu ştiu nimic.

Dar cânt. Asta ştiu. Ştiu prea bine.
E singurul zbor neînfrânt.
Că-n rest, ce-o rămâne din mine...
Pământ.

(1939),



traducere de Paul Abucean

Cecilia Meireles - Înecatul (O afogado)


Pre albastra mare,
limpede şi chiară,
apăruse mortul
azi diminecioară.

Călărind pre valuri,
îmbrăcat în spume,
vine fără vlagă,
vine fără nume.

Răsărindul soare,
printr-a mării vrajă,
vede călătorul
lunecând spre plajă.

Fără ochi nici gură
vine de departe.
Apele-l dădură
dincolo de moarte.

Zi şi noapte-ntruna
pribegise dânsul
pre cărări sărate
cumu-i numa plânsul.

Unduiau pre valul
groazelor acele
trupuşoru-i firav
şi-ncălţări prea grele.

Dănţuind întruna
fără de hodină
apucat-au mortul
în mormânt de-arină.

Negura şi apa
ce pre morţi îi poartă
mai uşoare sunt ca
omeneasca soartă.

Marea schimbătoare
şi necunoscută
trec cu-ndemânare
oarbă şi tăcută.

Când ajunge mortul
mort a doua oară,
îl împinge marea
strâmb şi gol afară.

Liniştit ca peştii
zărilor tihnite,
peptul lui îi ţapăn,
goale-a lui orbite.

Firicel de sânge
îi brăzdează rostul.
Alte semne n-are.
Cine să fi fostu?

Îl privea cu milă
de pre mal tăt natul.
Cine-i oare? Marea
rău mi l-au stricatu.

Cum făcu-mi-l muma
dispărea în ceaţă...
Încălţarea-i numa
lua cu el din viaţă.

(1949),


traducere de Paul Abucean

Cecilia Meireles - Mulţime (Multidăo)


Mai ca undele oceanului
şi mai ca norii înaltelor vânturi,
curge mulţimea.

Mai ca focul între uscăciuni,
lunecă luminoase, fluturânde, vălurite
vestminte,
val după val,
cu falduri, şireturi şi vârfuri clătinate
de împestriţate turbane.

Încotro se îndreaptă aceşti paşi grăbiţi, Bhai?
Spre ce tâlnire? spre ce chemare?
spre care locuri? spre care ţel?

Iar noi, Bhai, ce păream a sta pe loc,
oare nu vom fi fiind şi noi în mişcare,
în tumult, în grabă şi fugă, Bhai,
necunoscând motivul, nici menirea,
tot mai departe,
precum apa, precum norul, precum focul?

Cine ne-aşteaptă, Bhai,
cine ne-o da alinare, cine ne-o da adăpost,
cine ne-o trece pe noi orbii,
pe noi năucii şi rătăciţii,
prin zidul timpului?

(1961),


traducere de Paul Abucean