Pages

Subscribe:

Ads 468x60px

...Păşiţi încet... se citeşte...

Jack Kerouac - Cum să meditezi


– luminile stinse –
cădere, mâinile strânse, în instantanee
euforie ca o doză de heroină sau morfină,
glanda din interiorul creierului meu eliberând
bunul veselul fluid (Sfântul Fluid) cum
eu mă prăbușesc și-mi strâng în brațe toate părțile corpului
într-o transă bruscă – Vindecându-mi
toate bolile – ștergând tot – nici
măcar fâșia unui „sper-ca-tu” sau un
Balon Trăsnit rămas înăuntru, doar mintea
goală, liniștită, fără gânduri. Când un gând
apare deodată de departe cu imaginea-i
mult discutată, râzi de el,
îl sperii, îl imiți, și
dispare, și gândirea nu vine niciodată – și
cu încântare îți dai seama pentru prima dată
„a gândi e la fel cu a nu gândi –
Așa că nu mai trebuie să
mai
gândesc”


 Traducere Alina Caramarin




How To Meditate - Poem by Jack Kerouac

-lights out-
fall, hands a-clasped, into instantaneous
ecstasy like a shot of heroin or morphine,
the gland inside of my brain discharging
the good glad fluid (Holy Fluid) as
i hap-down and hold all my body parts
down to a deadstop trance-Healing
all my sicknesses-erasing all-not
even the shred of a 'I-hope-you' or a
Loony Balloon left in it, but the mind
blank, serene, thoughtless. When a thought
comes a-springing from afar with its held-
forth figure of image, you spoof it out,
you spuff it off, you fake it, and
it fades, and thought never comes-and
with joy you realize for the first time
'thinking's just like not thinking-
So I don't have to think
any
more'

Jack Kerouac - Lumea pe care o vezi


Lumea pe care o vezi e doar un film în mintea ta.
Pietrele nu o văd.
Binecuvântează şi stai jos.
Uită şi iartă.
Fii întreaga zi blând cu toată lumea
şi vei realiza că eşti deja
în rai chiar în acest moment.
Asta e toată povestea.
Acesta este mesajul.
Nimeni nu-l înţelege,
nimeni nu ascultă, toţi aleargă
în jur ca nişte găini cu gâtul tăiat.
Eu voi încerca să te învăţ, dar va fi
în zadar; de-aceea
voi sfârşi într-o căsuţă
rugându-mă şi trăind
împăcat, cântând
lângă soba mea cu lemne
în timp ce fac clătite.


traducere de Petru Dimofte

Jack Kerouac - din romanul "Pe drum"


Peste încă o oră, valul alb se va strecura pe sub Golden Gate pentru a înfăşura în alb romanticul oraş şi un tânăr îşi va lua iubita de mână şi va urca pe o stradă albă cu o sticlă de Tokay în buzunar.

Atâta m-am învârtit că m-a cuprins un fel de ameţeală şi-am crezut că o să mă prăbuşesc ca într-un vis, direct în prăpastie. Ah, unde e fata pe care o iubesc? m-am gândit şi m-am uitat de jur împrejur, aşa cum mă uitasem şi în lumea cea mică de dedesubt. Şi-n faţa ochilor mei se află trupul uriaş al Americii mele; undeva, departe, sumbrul, nebunescul New York îşi înalţă norul de praf şi de abur brun. Estul are ceva brun şi sfânt, în timp ce California e albă ca rufele puse la uscat şi n-are minte. Cel puţin aşa gândeam atunci.


Gregory Corso - Poeţi făcând autostopul pe autostradă


Firește că încercam să-i explic
Dar el dădu din cap
fără nici-un motiv.
I-am spus că cerul alungă soarele.
El rîse spunînd:
”La ce bun!”

Din nou mi s-a părut
că sînt un demon,
De aceea i-am spus: ”Dar oceanul
alungă peștele”.
De data aceasta îzbucni în rîs
și-mi spuse: ”Presupun că fraga
e alungată de pădure”:

De data asta am știut că începe lupta.
Deci am luptat;
El zise: ”Căruța cu mere e ca o
coadă de mătură - îngerul face praf
vechii saboți olandezi”
I-am spus: ”Fulgerul va lovi bătrînul stejar
eliberînd vaporii!”
El zise: ”Stradă nebună fără nume!”
Îi răspund: ”Ucigaș pleșuv! Ucigaș pleșuv! Ucigaș pleșuv!”
El zise devenind nebun de-a binelea:
”Furnale! Gaz! Pîndă!”
Îi răspund surîzînd:
”Știu că Dumnezeu ar întoarce capul
dacă aș sta liniștit și aș medita”.

Am sfîrșit prin a ne descompune
blestemînd aerul.

traducere de Virgil Teodorescu și Petronela Negoșanu

André Breton - Floarea soarelui


Călătoarea ce traversează Halele la căderea verii
Mergând în vârful picioarelor
Disperarea rotea în cer nalbele-i mari şi frumoase
Iar în poșetă era visul meu acel flacon cu săruri
Din care a respirat doar naşa Domnului
Căldurile se întindeau precum pâcla
La Câinele cu pipa
Acolo unde tocmai intrau şi pentru şi contra
Ei nu puteau să vadă femeia decât rặu şi pieziş
Oare aveam de-a face cu ambasadoarea silitrei
Sau cu rotirea albă pe fond negru căreia-i spunem gândire
Lampioanele luau foc molcom în coroane de castani
Dama fără umbră a îngenunchiat pe Podul Zarafilor
În strada Inimii-ce-Zace timbrele nu mai erau aceleaşi
Promisiunile de noapte erau în sfârşit ţinute
Porumbeii călători şi sărutările salvatoare
Se alăturau sânilor frumoasei străine
Împungând sub mătasea valorilor perfecte
O fermă prospera în mijloc de Paris
Iar ferestrele sale priveau calea lactee
Nimeni n-o locuia din teamă de fantasme
Fantasmele-s o ştim mai fidele ca fantomele
Cum seamănă femeii unele par să-nnoate
Şi în amor se topeşte un pic de-a lor substanţă
Ea le interiorizează
Eu nu sunt jucăria vreunei puteri de simţuri
Şi totuşi greierele ce cântă în cenuşile defuncte
Seara lângă statuia lui Etienne Marcel
Mi-a făcut cu ochiul înţelegător
André Breton mi-a zis treci mặ

*
Traducere – Cindrel Lupe

William Shakespeare - Sonetul CXXX (130)


Ochii iubitei n-au nimic din soare,
Coralu-n roșu buza-i depășește,
Zăpada-i albă, sînul ei brun pare
Și păr de sîrmă neagră-și împletește.
Damascu-l știu cu roze amestecate,
Ce în obrajii ei nu sînt văzute.
Parfumuri au miresme delicate,
Iar răsuflarea, dinspre ea, cam pute.
Îmi place s-o ascult, dar mi se pare
Că muzica e totuși mai subtilă.
Eu n-am văzut zeițe la plimbare:
Iubita mea pășește fără milă.
Dar jur că pentru mine-i mai frumoasă
Decît o comparație mincinoasă.



Publicat si tradus de Horia Gârbea 

"Multe ar fi de spus despre Sonetul 130 de Shakespeare, unul dintre cele mai frumoase sonete de dragoste, mai terre-à terre decît abstractul elogiu al iubirii din Sonetul 116. Sonetul 130 a fost multiplu tradus la noi, e unul „simplu”, lipsit de ambiguități semantice, simpatic prin ironia lui, ai zice că e compus din catrene de Topârceanu."

 ***********************************************

William Shakespeare - Sonet - CXXX

Nu-s sori, ochii iubitei, nu scânteie
roşia-i gură ca mârgeanu-n mări,
de-i albă neaua, sânul ei de ce e
posomorât, şi-i noapte al ei păr?
Ştiu, din Damasc, albe şi roşii roze
cu care chipul nu-i e logodit,
miresme ştiu, stârnind apoteoze
străine de al Doamnei duh smerit,
îmi place s-o ascult, deşi-i mai scumpă
auzului, o muzică, -i ştiut,
nu le-am văzut, zeiţele cum umblă
dar ea, mergând, păşeşte doar pe lut.

Şi totuşi, jur pe cer, făptura-i rară
cu nimeni şi nimic nu se compară.

traducere de Gh. Tomozei


************************************************

William Shakespeare - Sonet - CXXX


N-s ochii dragei mele stropi de soare
Și roșul gurii ei nu-i de coral.
De-i albă neaua, sânu-i oacheș pare
Și negrul păr i-e ca o sârmă-n val.

Știu roze albe, știu și roze roșii,
Dar nu-i socot obrajii trandafiri
Și-s balsamuri mai dulci să le miroși
Decât e boarea întregii sale firi.

Îmi place s-o aud, deși plăcut
Mai mult mi-e zvonul muzicilor parcă.
Eu un mers de zână încă n-am văzut,
Dar draga mea e clar că-n țărnă calcă.

Si, totuși, eu o văd la fel de rară
Cum spun și cei ce mint când o compară.

Traducerea ion Frunzetti



*************************************************

Alexandru Puşkin - Floarea



O floare veştedă zăresc
Ce-a fost uitată între pagini,
Şi-un vis ciudat, nepământesc
Trezeşte-n pieptul meu imagini.
Pe unde a-nflorit, şi când?
De care Mai avut-a parte?
Şi cine-a rupt-o, cu ce gând?
Şi pentru ce a pus-o-n carte?
Să amintească un bun rămas?
Vreo întâlnire sub murmure?
Sau vreo plimbare-n molcom ceas
Pe câmp ori poate prin pădure?
Mai sunt pe lume el şi ea?
În ce ungher se află oare?
Sau poate-s veştejiţi aşa,
Precum aici această floare?

Oscar Wilde (1854 - 1900) - Făptuitorul de bine - poem în proză


Era la vremea nopţii şi era singur.
Şi zări departe zidurile unei cetăţi rotunde şi se îndreptă către cetate.
Şi când se apropie de ea, auzi înlăuntrul cetăţii tropăitul picioarelor bucuriei, şi
râsul gurii bucuriei şi zgomotul mare a numeroase lăute. Şi a bătut în porţi şi unii dintre
paznici i-au deschis.
Şi a văzut o casă ce era din marmură şi avea frumoase coloane de marmură în faţa ei. De coloane atârnau ghirlande, şi înăuntru şi în afară erau făclii de cedru. Şi a intrat în casă.
Şi când a trecut prin sala de calcedoniu şi prin sala de jasp şi a ajuns în lunga sală de petreceri, a văzut întins pe un culcuş de purpură marină pe cineva al cărui păr era
încununat cu trandafiri roşii şi ale cărui buze erau roşii de vin.
Şi merse în spatele său şi îl atinse pe umăr şi îi spuse: „De ce trăieşti astfel?”
Şi tânărul se întoarse către el şi îl recunoscu, şi îi răspunse zicând: „Păi, odinioară am fost lepros, şi tu m-ai tămăduit. Cum să trăiesc altfel acum?”
Iar El ieşi din casă şi umblă iarăşi pe stradă.
Şi după puţin timp, văzu pe careva al cărei chip şi veşmânt erau boite şi ale cărei picioare erau încălţate cu perle. Şi în urmă-i venea, încet ca un vânător, un tânăr care purta o mantie în două culori. Acum faţa femeii era precum faţa frumoasă a unui idol, iar ochii tânărului străluceau de poftă desfrânată.
Iar El îi urmă cu grabă şi atinse mâna tânărului şi-i zise: „De ce priveşti la această femeie în felul ăsta?”
Iar tânărul se întoarse pe loc şi Îl recunoscu şi spuse: „Păi am fost orb cândva, şi mi-ai dat vederea. La ce altceva trebuie să mă uit?”
Şi El alergă înainte şi atinse veşmântul boit al femeii şi îi vorbi: 'Nu există nici un alt fel de a umbla decât în calea păcatului?'
Iar femeia se întoarse spre El şi Îl recunoscu, şi râse şi zise: 'Păi, Tu mi-ai iertat
păcatele, iar calea aceasta este o cale plăcută.’
Şi El ieşi din cetate.
Şi când a ieşit din cetate, văzu şezând la margine de drum un tânăr care plângea.
Şi se îndreptă către el şi îi atinse pletele lungi ondulate şi îi spuse: 'De ce plângi?'
Iar tânărul îşi ridică privirile şi Îl recunoscu şi Îi dădu răspuns: 'Păi, cândva am
fost mort şi Tu m-ai ridicat din morţi. Ce altceva să fac decât să plâng?'

În româneşte de Mihai Rădulescu

Oscar Wilde (1854 - 1900) - Casa judecăţii - poem în proză


Şi era tăcere în Casa Judecăţii, şi bărbatul veni în pielea goală înaintea lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu deschise Cartea Vieţii Bărbatului.Şi Dumnezeu îi spuse Bărbatului: „Viaţa ţi-a fost rea, şi ai vădit cruzime faţă de aceia care aveau nevoie de ajutor, şi faţă de aceia cărora le lipsea ajutorul ai fost amarnic şi lipsit de inimă. Săracii veneau la tine, iar tu nu luai seama la ei, şi urechile tale erau închise la plânsul necăjiţilor Mei. Moştenirea celor fără părinte ai făcut-o a ta şi ai trimis vulpile în via vecinului tău. Ai luat pâinea copiilor şi ai dat-o câinilor s-o mănânce, iar leproşii mei, care trăiau în mlaştinile tale şi vieţuiau în tihnă şi Mă lăudau, i-ai izgonit la drumul mare, iar pe pământul Meu, din care te-am făcut, ai
vărsat sînge nevinovat.”
Iar bărbatul a răspuns zicând: „Întocmai astfel am făcut.”
Şi iarăşi Dumnezeu a deschis Cartea Vieţii Bărbatului.
Şi Dumnezeu i-a zis Bărbatului: „Viaţa ta a fost rea, iar Frumuseţea pe care am arătat-o ai căutat-o, iar pe lângă Binele pe care l-am ascuns ai trecut fără să-l vezi. Şi pereţii odăii tale sunt acoperiţi cu picturi, şi din patul abominărilor tale te-ai ridicat în
sunetul flautelor. Ai clădit şapte altare păcatelor pe care le-am suportat, şi ai mâncat din
ceea ce nu trebuie mâncat, şi purpura veşmântului tău a fost brodată cu cele trei semne
ale ruşinii. Idolii tăi nu au fost nici din aurul, nici din argintul ce durează, ci din carnea ce moare. Le-ai stropit părul cu parfumuri şi le-ai umplut mâinile cu rodii. Le-ai boit
picioarele cu şofran şi ai întins covoare înaintea paşilor lor. Le-ai vopsit pleoapele cu
antimoniu şi trupurile li le-ai mânjit cu mir. Te-ai înclinat până la pământ înaintea lor, şi
tronurile idolilor tăi erau puse în soare. Îi arătai soarelui ruşinea ta şi lunii nebunia ta.”
Şi omul a zis: „Întocmai astfel am făcut.”
Şi pentru a treia oară Dumnezeu deschise Cartea Vieţii Bărbatului.
Şi Dumnezeu i-a spus Bărbatului: „Rea ţi-a fost viaţa, şi cu răul ai răsplătit Binele, şi cu facerea de rău bunătatea. Ai rănit mâinile ce te-au hrănit, iar pieptul ce ţi-a dat să sugi l-ai dispreţuit. Acela care ţi-a adus apă a plecat însetat, iar pe răufăcătorii care te-au ascuns în corturile lor noaptea i-ai trădat înainte de zori. Pe vrăjmaşul tău care te-a cruţat l-ai prins în laţ întinzându-i o capcană, iar pe prietenul care a umblat cu tine l-ai vândut pe bani, iar acelora care ţi-au adus Dragoste le-ai înapoiat Desfrânare.”
Iar Bărbatul a răspuns zicând: „Într-adevăr astfel am făcut.”
Şi Dumnezeu a închis Cartea Vieţii Bărbatului, şi a spus: 'Neîndoielnic te voi
trimite în iad. Chiar în iad te voi trimite.”
Iar Bărbatul a exclamat: „Nu poţi.”
Şi Dumnezeu i-a spus Bărbatului: „Din ce pricină nu te pot trimite în iad, şi pentru care motiv?”
„Pentru că în iad am trăit întotdeauna,”răspunse Bărbatul.
Şi în Casa Judecăţii se făcu tăcere.
Şi, după un răgaz, Dumnezeu a vorbit şi i-a spus Bărbatului: „Văzând că nu te pot trimite în iad, e neîndoielnic că te voi trimite în Rai. Chiar în Rai o să te trimit.”
Şi Bărbatul a exclamat: „Nu poţi.”
Şi Dumnezeu i-a spus Bărbatului: „Pentru ce pricină nu te pot trimite în Rai, şi
pentru care motiv?”
„Pentru că niciodată şi în nici un loc nu am fost în stare să mi-l închipui,”răspunse Bărbatul.
Şi se lăsă tăcerea în Casa Judecăţii.



(Trad. Mihai Rădulescu)